Ce spune ministrul de Interne despre o confruntare electorală cu Elena Udrea

Ce spune ministrul de Interne despre o confruntare electorală cu Elena Udrea
Publicat: 05/10/2012, 13:04
Actualizat: 29/07/2014, 19:22

Întrebat despre eventualitatea unei confruntări la parlamentare cu Elena Udrea, ministrul de Interne, Mircea Dușa, a declarat pentru gândul că nu „se teme de aceasta”.

„Nu știu dacă doamna Udrea a devenit material electoral. Eu sunt încântat să am orice contracandidat, nu mă tem de niciunul. Eu nu supăr și nu jignesc doamnele niciodată, dar anumiți candidați de la PDL nu cred că sunt un brand pentru partid.”

Mircea Dușa a precizat că nu se referă la Elena Udrea, ci „la anumiți candidați care aleargă dintr-o parte într-alta a țării, pentru colegii în care să candideze”.

Propunerea ca Elena Udrea să candideze în colegiul 5 din județul Haarghita, zona Toplița, singura cu majoritate românească din județ, a fost lansată ieri de șeful PDL Harghita, Adrian Trif.

Mircea Dușa s-a aflat în această dimineață la Sfântu Gheorghe la o ședință cu conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei și șefii inspectoratelor județene de jandermerie din țară. Cu această ocazie, el a anunțat că anul acesta va aloca Jandarmeriei fondurile necesare pentru achiziționarea a 150 de autoturisme Dacia Duster, cu care jandarmii vor putea suplini lipsa unor mijloace de transport adecvate pentru intervenții. De asemenea, Mircea Dușa a spus că va iniția în perioada următoare modificarea legii 60, privind funcționarea jandarmeriei care trebuie actualizată, întrucât nu reglementează o seamă de situații din activitatea jandarmilor, ca de exemplu manifestațiile și adunările spontane. „În perioada următoare va fi emis și ordinul ministerial pentru ocuparea prin concurs a posturilor de șef și prim-adjunct ale Jandarmeriei Române”, a adăugat Dușa.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×